În anul școlar 2024–2025, în cadrul proiectului Erasmus Crossroads of Learning, 30 de elevi, însoțiți de 4 profesori, au participat la două mobilități de grup. S-au adăugat două mobilități de tip job shadowing, efectuate în luna mai 2025.
Prima mobilitate de grup a elevilor s-a desfășurat chiar în februarie 2025, în Italia, la Orte, la Istituto Omnicomprensivo, având ca temă proiectele STEAM. Liceul din Orte, cu un profil similar cu al liceului nostru, dar cu mai multe niveluri de învățământ, a fost deschis unei colaborări bilaterale, astfel încât, după încheierea mobilității la Orte, elevii și profesorii italieni implicați în acest proiect au efectuat o vizită la Liceul Teoretic „Ovidius”.
Vizita la Orte a pornit de la obiectivele prevăzute în planul Erasmus al liceului, mai ales apropierea elevilor de tehnologie și integrarea acesteia în viața de zi cu zi. Gazdele de la Orte au alcătuit un program foarte atractiv, în care elevii români și italieni au participat la ateliere pe tema ingineriei și programării, dar și la un curs de drept comparat, pentru a evidenția asemănările și deosebirile sistemelor juridice din Italia și România.
O componentă importantă a fost cunoașterea istoriei locale, cu vizite la Viterbo și Roma și identificarea istoriei și tradițiilor comune. În urma participării la această mobilitate, fiecare elev român a elaborat un proiect individual STEAM (8 proiecte în domeniul programării/roboticii, 5 legate de chimie și biochimie și 3 de fizică). Acestea au stat la baza realizării programului de activități gândit pentru vizita elevilor italieni la Constanța.
Astfel, timp de două zile, elevii români au fost nu doar gazde, dar și facilitatori ai elevilor italieni pentru parcurgerea a patru ateliere științifice (două de informatică/robotică, unul de fizică și unul de chimie). Elevii noștri au pregătit, alături de profesorii lor, experimente, demonstrații, lucrări practice, pe care le-au prezentat, într-un program foarte dens și interesant, colegilor italieni. Pe parcursul derulării acestor ateliere, elevii români și-au desfășurat activitățile științifice în mod cvasi-autonom, primind doar suport logistic de la profesorii liceului nostru, astfel încât și-au asumat și îndeplinit excelent rolul de profesor, facilitator, lector etc.
În urma acestui demers au rezultat mai multe proiecte, astfel:
- realizarea unui algoritm funcțional de recunoaștere facială,
- folosirea iodului pentru demonstrarea unor reacții chimice
- un algoritm pentru identificarea știrilor false
- realizarea unor circuite electrice
- obținerea plasticului din materiale regenerabile
- folosirea deșeurilor din industria alimentară
- utilizarea aplicațiilor Arduino
- modelarea formelor
- evidențierea forței de frecare
- realizarea unei aplicații informatice pentru reciclare
- detectarea gesturilor pentru identificarea persoanelor
- realizarea unui armonograf
- demonstrarea reacției Tollens
- crearea unui robot funcțional
- realizarea unui sistem de filtrare a apei
Toate aceste proiecte au fost utilizate atât pentru derularea vizitei elevilor italieni în liceul nostru, cât și pentru promovarea STEAM în activitatea didactică curentă.
Pentru participarea la mobilitatea din Italia s-au înscris cca.70 de elevi, dintre aceștia fiind selectați 16, care au fost însoțiți de 2 profesori.
A doua mobilitate de grup a elevilor s-a derulat în Grecia, la 4th High School Xanthi, la începutul lunii mai 2025, și s-a focalizat pe obiectivele de dezvoltare durabilă din planul Erasmus al liceului.
Pornind de la o temă care este destul de mult abordată în proiectele curriculare și extra-curriculare ale liceului nostru, am identificat o școală parteneră din Grecia care să aibă obiective similare în domeniul educației pentru științele oceanice. Astfel, prin colaborarea dintre cele două școli, materializată printr-o mobilitate a elevilor români la Xanthi, liceul nostru a obținut diploma de „Blue School – Ultramarine”, o recunoaștere europeană acordată de Rețeaua Europeană a Școlilor Albastre pentru un număr mare de proiecte de calitate dedicate „educației albastre”. Similar, școala din Xanthi a obținut, pentru proiectele realizate în comun, diploma de Școală Albastră Europeană.
Vizita la Xanthi a fost atent pregătită printr-o comunicare eficientă cu profesorii responsabili din Grecia, stabilind un program comun ce a vizat realizarea de experimente legate de calitatea apei, în mai multe situri de interes din Tracia (Xanthi, Vistonida, dar și Salonic și Kavala). Folosind trusele de analiză a apei aduse de echipa liceului nostru, au fost realizate observații și experimente in situ, care au fost conduse de elevii români. Aceștia au colaborat cu elevii greci pentru înregistrarea datelor ce vizau caracteristicile locale ale mediului.
În urma acestei mobilități au fost realizate mai multe proiecte de către elevii Liceului „Ovidius”, fiecare reflectând temele explorate în timpul activităților din Grecia. Unul dintre proiecte a fost dedicat calității apelor marine și dulcicole analizate în nordul Greciei, evidențiind metodele de monitorizare a parametrilor fizico-chimici și impactul acestora asupra ecosistemelor locale. Un alt proiect s-a concentrat asupra biodiversității marine și costiere, punând accent pe speciile caracteristice regiunii și pe importanța protejării habitatelor naturale. Un al treilea proiect a vizat tradițiile cultural-religioase ale zonei, subliniind interferențele etnice și influențele istorice care au modelat identitatea locală de-a lungul secolelor. În final, un alt proiect a abordat geologia și geomorfologia regiunii vizitate, oferind o perspectivă integrată asupra formării reliefului și a particularităților geologice din zona Traciei. Din activitățile comune au rezultat mai multe proiecte, care au fost prezentate deja la câteva sesiuni de comunicări naționale, dar și la un eveniment european dedicat educației pentru științele oceanice, intitulat „I Live by the Sea”, unde s-au obținut patru premii europene.
Mobilitatea din Xanthi nu a fost lipsită de contactul cu comunitatea locală, care a primit echipa liceului nostru cu mare căldură, oferind astfel ocazia de a lua parte la tradițiile culturale și folclorice, dar și la vizitarea, alături de elevii greci, a unor obiective istorice de mare valoare – site-ul arheologic din Filippi sau Muzeul de Istorie și Arheologie din Abdera.
Pentru participarea la această mobilitate s-au înscris 68 de elevi, dintre care au fost selectați 14, aceștia propunând comisiei propria lor perspectivă asupra educației pentru științele oceanice și a modului în care, prin acțiuni individuale sau de grup, se poate îmbunătăți calitatea mediului marin și costier.
În cadrul mobilităților profesorilor, s-au desfășurat două vizite de tip job shadowing la 4th High School Xanthi. Profesorii participanți au avut ocazia să se familiarizeze cu sistemul de învățământ din Grecia, dar și cu modul de organizare a activității într-o școală de nivel liceal superior. Impactul proiectelor europene de tip Erasmus, precum și al altor inițiative – cum ar fi participarea în Rețeaua Școlilor Albastre Europene – a reprezentat un punct de plecare în activitățile zilnice. Profesorii constănțeni au apreciat deschiderea și promptitudinea cu care colegii greci au răspuns tuturor întrebărilor. Buna colaborare astfel inițiată urmează să fie continuată în anul școlar 2025–2026, prin identificarea unor noi proiecte comune.
Bugetul alocat pentru acest proiect este de 38.596 EUR, iar perioada de desfășurare este 01.06.2025 – 31.08.2026.